Expoziţie de fotografii: Mănăstiri rupestre din Basarabia

Luni, 18 aprilie 2011, la Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei va avea loc vernisajul expoziției de fotografii „Mănăstiri Rupestre din Basarabia”, semnată de Dan Barcea.

Sihăstriile rupestre aparţin creştinismului timpuriu. Le găsim în Anatolia, Balcani, România, Basarabia, Crimeea, Georgia, Ucraina şi nu numai. În spaţiul românesc, fenomenul bisericilor rupestre e întâlnit în regiunea Mehedinţi, munţii Buzăului, Moldova şi Dobrogea. În Basarabia au fost identificate mai mult de 42 de biserici rupestre situate în marea lor majoritate pe malurile Nistrului, între vărsarea Răutului la sud şi cetatea Hotinului la nord. Le găsim pe malul drept, cu excepţia mănăstirii Roghi, aflată pe malul stâng, lângă Molovata. Deşi se află alături de Nistru, Orheiul Vechi a reprezentat pentru mult timp un adevarat “Athos ruprestru” al Basarabiei. Sunt menţionate încă din sec.al X-lea, când împăratul Constantin Porfirogenetul aminteşte în “De imperio administrato” despre crucile şi semnele lapidare cioplite pe stâncile din jurul oraşelor ruinate, aflate pe malul drept al Tyras-ului (Nistru).

Au jucat un rol semnificativ în istoria creştinismului de la miazăzi, având un aport deloc neglijabil în creştinarea slavilor răsăriteni, constituind vreme îndelungată graniţa îndepărtată a Europei creştine. Începând din secolul al XIV-lea, mănăstirile rupestre cunosc o renaştere sub influenţa Sfintului Grigorie Palama şi a teologiei isihaste (aşa avem cuvântul “sihăstrie” în limba română), pe care scrierile sale o legitimează.

Pentru expoziţia de faţă vor fi prezentate acele mănăstiri rupestre care au rămas “active”, menţinându-şi funcţiile sacerdotale încă vii. SCHITUL LUI BOSIE (Butuceni) este datat sigur de pisania din 1675, dar biserica a existat dinainte şi a fost doar reconstruită de pârcălabul Bosie. Se presupune că a fost închisă în anul 1816. MĂNĂSTIREA PEŞTERA ( Butuceni) este amintită într-un document din 1609 , din vremea lui Movilă Vodă, pentru activitatea monahală susţinută, dar continuitatea de slujire atestă o existenţă mult mai veche. Pe data de 2 martie 1816, mitropolitul Gavriil cere : “iară schitul Peştera de tot să se strice… BISERICA RUPESTRĂ “BUNA VESTIRE” de la SAHARNA a funcţionat cu mult timp înainte de sosirea călugărului Vartolomeu, zis şi “Mână strâmbă” (era ciung), cel care va construi biserica de suprafaţă ( legenda spune că în anul 1798, când trece la cele veşnice, părintele Vartolomeu vieţuia în schitul de piatră). BISERICA RUPESTRĂ “ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI” din coasta Mănăstirii JAPCA era în fiinţă la finele sec. al XVII-lea, când ieromonahul Iezechi vine aici de la manastirea Deleni din dreapta Prutului. MĂNĂSTIREA RUPESTRĂ ŢÂPOVA prezintă semne şi inscripţii parietale ce aparţin perioadei pre-creştine, deşi prima menţiune scrisă este din anul 1756, când logofătul Radu Racoviţă dăruieşte pământurile Ţâpovei mănăstirii Dobrovăţ din judeţul Vaslui. Mănăstirea rupestră PEŞTERA LUI BECHIR (Soroca) datează din primele secole creştine, datarea fundamentată pe analiza modelului constructiv. În perioada sovietică, mănăstirile rupestre au avut mult de pătimit, dar au rămas mai departe contraforturile identităţii naţionale asediate.

Cineast şi fotograf român, DAN BARCEA este stabilit în Austria. A absolvit Academia de Film şi Televiziune din Viena. Filmografia sa cuprinde filme artistice, documentare şi filme publicitare, realizate atât în România, cât şi în Franţa, Italia, Japonia şi Statele Unite. În prezent, colaborează cu televiziuni din Austria şi Germania. A publicat (în colaborare cu Mihai Nicolae) volumul “Românitatea răsăriteană. Biserici rupestre din Basarabia” la Ed. Semne, Bucureşti 2006. Această expoziţie (un proiect al Institutului Fraţii Golescu pt. relaţii cu românii din străinătate) este cea de-a cincea manifestare dedicată mănăstirilor rupestre din Basarabia ( Bucureşti 2008, Sulina 2009, Bucureşti 2010, Klosterneuburg-Austria, 2010).

Iulia Modiga

InfoPrut

 

Cateva cuvinte si din partea autorului:

„Pierdute din vederea istoriei scrise , stau marturie lacasurile crestine de-a lungul Nistrului,  pentru a contracara uitarea oamenilor grabiti ai secolului 21.

Daca au fost mentionate de imparatul bizantin Constantin VII Porfirogenetul (905- 959) inseamna ca ele erau déjà cunoscute ca atare in secolul 10.
Atata timp cat nu avem alte documente concrete, sa ne fie permis sa lasam frau liber fanteziei.
Ea ne conduce cu gandul la valurile de popoare migratoare care au trecut prin aceste locuri, lasand in urma lor foc si durere. Ce aveau localnicii de opus barbarilor? Nimic.
Singura salvare era fuga si ruga.
Daca observam, ca mai toate lacasurile erau la inaltime mare fata de restul zonei, la adapostul Nistrului , orientate spre est (deci un bun punct de observare, toti barbarii venind din est), erau greu de atins si in acelasi timp ofereau un refugiu discret unor oameni disperati, ne putem foarte bine imagina rolul jucat de aceste biserici rupestre in acele timpuri. Ele ofereau adapost celor care cautau in disperare sa salveze ceea ce aveau ei mai de prêt: religia.
Credinta era cea care ii motiva pe oameni si ii tinea impreuna.

Expozitia de fata o intelegem ca pe un imagiu adus numerosilor anonimi, care au contribut la prefacerea unor pesteri reci, in lacasuri sfinte. Unele din ele mai functioneaza si azi, si probabil vor functiona atata timp cat va exista credinta.”

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: