Festivalul „Noi umblam si colindam” Editia a X-a

Români din stânga şi din dreapta Tisei s-au reunit în data de 8 ianuarie a.c. pentru a participa la cea de-a X-a ediţie a spectacolului de colinde „Noi umblăm şi colindăm” organizat de Clubul Maramureşenilor din Dreapta Tisei, cu sprijinul Institutului „Fraţii Golescu- pentru relaţii cu românii din străinătate”.

Fraţii de pe cele două maluri ale Tisei au deschis şi în acest an barierele controversatului pod ce-i desparte, pentru a regăsi împreună prin colind, tradiţiile păstrate din strămoşi.

Sărbătoarea Naşterii Domnului, Crăciunul, a reunit în Maramureşul din dreapta Tisei, la Slatina, români din Transcarpatia şi din stânga Tisei, veniţi aici cu scopul de a se bucura împreună de liniştea sfintelor sărbători.

Festivalul de colinde „Noi umblăm şi colindăm” a fost găzduit ca şi în alţi ani de Liceul numărul 2 cu predare în limba română din Slatina, al cărui director este Mihai Opris.

Un mare interes şi sprijin în organizare a fost manifestat, ca în toţi anii din istoricul festivalului, de doamna profesoară de educaţie fizică şi sport a liceului, Maria Cerbanic.

Într-o minunată atmosferă de sărbătoare, s-a derulat evenimentul, care a fost prezentat de domnişoara Liza Pricop. În prezentare a fost subliniat scopul acestui festival şi efectele sale: „Colindele ne aduc regăsirea tradiţiilor rămase din moşi-strămoşi. […] Una din minunile acestei sărbători este şi faptul că ne putem bucura de sărbătoarea Craciunului alături de fraţii noştri români din stânga Tisei”, a spus Liza.

Pe scena sălii de sport a liceului au intrat pe rând grupuri de tineri, de la prichindel la mare, pentru a aduce fraţilor români colindele lor, vestea naşterii lui Iisus. Au fost prezente grupuri de colindători din Slatina şi din satele alăturate, împreună cu coordonatorii lor. Corul mic de copii de la Biserica ortodoxă din Slatina a fost coordonat de doamna Elena Şimon. Colindătorii şcolii româneşti din Slatina, grupul folcloric „Maramureşenii”, au fost îndrumaţi de doamna profesoară Lavinia Negre. A participat de asemenea şi un grup de colindători de la Biserica ortodoxă din Apşa de Mijloc conduşi de doamna Elena Şimon. Elevii şcolii din Apşa de Mijloc au fost conduşi de profesoarele Mariana Elena şi Ana Ivanovna. O prezenţă aparte a fost a grupului de colindători din Biserica ortodoxă din Biserica Albă, coordonaţi de părintele ucrainean  Ghenadie, grup care a colindat atât în limba română, cât şi în ucraineană, semn al convieţuirii paşnice în zonă. De asemenea, la final au venit la festival şi cei din Viflaimul din Slatina.

Toţi colindătorii au primit cadouri frumoase şi mai bogate decât în anii precedenţi, pregătite de către organizatori. Membrii Clubului Maramureşenilor din Dreapta Tisei au pus la bătaie pentru aceste cadouri, suma de bani primită în urma participării lor la festivalul „Alaiul datinilor” organizat de Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, la care au participat în luna decembrie a anului precedent. Alte fonduri au venit de la domnul director al institutului „Fraţii Golescu”, Mihai Nicolae, care a sprijinit acest eveniment ca în fiecare an. De asemenea, banii strânşi la „Seara Maramureşeană”,au avut tot această destinaţie.

Organizatorii au avut  pentru a X-a oară sentimentul reuşitei acestui festival de colinde, pe care îl organizează cu perseverenţă, ambiţie şi în primul rând, cu drag de tradiţia poporului român. Gheorghe Marina, reprezentant al Clubului Maramureşenilor din Dreapta Tisei, a spus următoarele: „ Scopul festivalului, este cel de a păstra şi a duce mai departe valorile moştenite de la înaintaşii noştri, prin valori având în vedere în acest caz obiceiurile de iarnă, începand cu colindele – prin care se aduce vestea naşterii Domnului, viflaimul – scena prin care se ilustrează înprejurimile în care s-a născut Mântuitorul, şi terminând cu graiul, portul şi nu în ultimul rând însăşi credinţa în Dumnezeu. Acest scop nu se poate atinge într-o ediţie, nici în 10. Este un proces continuu, în care încercăm să stimulăm tânăra generaţie de a păstra şi a ţine la ce e cu adevărat valoros pentru ei şi pentru noi, maramureşenii”. Ca şi răspuns din partea participanţilor şi nu numai, în general au fost cuvinte de laudă, mici „barfiţele” de la caz la caz, fără de care nu se poate. Ceea ce este deranjant însa este faptul că şi în cazul cuvintelor de laudă, şi în cazul celălalt, este vorba de cuvinte, nu de fapte. In primul caz, am dori mai multă implicare, iar în cazul al doilea, tot implicare în sensul de a corecta/îndrepta ceea ce este greşit.

Legat de acest spectacol, pentru viitor, am dori să implicăm cât mai multă lume, să avem colindători din cât mai multe zone ale Maramureşului (inclusiv cel din stânga Tisei), să trezim interesul cât mai multor persoane de a păstra ceea ce a fost valoros pentru înaintaşii lor. În general, încercăm să păstrăm/ducem mai departe tradiţiile obiceiurile străbune, să sprijinim tinerii care vin să-şi facă studiile în România, să promovăm adevăratele valori ale Maramureşului, care ne reprezintă, ne sunt dragi şi de care ne mândrim.

Domnul Mihai Nicolae, directorul Institutului “Fratii Golescu” a spus: Cu zece ani in urma cind am inceput organizarea  in Maramuresul din Dreapta Tisei a Festivalului de coline „Noi umblam si colindam” speram sa putem da un impuls pastrarii traditiilor romanesti. Acum, ne bucuram sa vedem ca traditiile si-au recapatat locul in viata oamenilor.( sa ne reamintim ca in perioada sovietica, cintecele Craciunului nu erau decit semnul…obscurantismului religios….) Profunda religiozitate a maramuresenilor, din dreapta si din stinga Tisei impreuna cu pretuirea valorilor perene ale romanilor au facut ca regasirea nostra , dincolo de granite si dincolo de „politici” sa reprezinte o constanta a unitatii spirituale romanesti. De altfel, festivalul , care s-a bucurat de-a lungul timpului si de colindele rutenilor si ale maghiarilor din regiune a putut sa puna in evidenta ceea ce ne leaga, mai degraba decit ceea ce ne desparte si anume mostenirea crestina comuna. Ma intrebati ce ne propunem pt. viitor? Mai in gluma , mai in serios, raspunsul este : sa continuam pina la ….editia 426…

Un gust amar ne-a lăsat totuşi celor prezenţi, soclul gol din curtea liceului, pe care urma să fie instalat bustul marelui poet naţional român, Mihai Eminescu, care, datorită piedicilor puse de „autorităţile” ucrainiene, nu s-a realizat încă. Din acest motiv, până la momentul instalării bustului, pe soclu este aşezată doar plăcuţa inscripţionată cu numele marelui poet şi versurile „De la Nistru pân’ la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a”.

Cu toate acestea, scopul festivalului a fost atins, acela de a reuni, mai ales în moment de sărbătoare, românii de pe cele două maluri ale Tisei. Atât organizatorii, cât şi participanţii, au putut să bifeze încă o ediţie reuşită a festivalului de colinde „Noi umblăm şi colindăm”, în cel de-al X-lea an din istoricul acestui eveniment care întăreşte de fiecare dată ideea că de-a dreapta şi de-a stânga Tisei locuiesc fraţi români!

 

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Uncategorized

One Comment pe “Festivalul „Noi umblam si colindam” Editia a X-a”

  1. florin slatianu Says:

    Cu mare bucurie si satisfactie sufleteasca am aflat in direct (tel mobil) de a X editie a spectacolului…si mai ales ma bucur ca reprezentatul Fratilor Golescu a fost prezent la aceasta editie ca doar asa poti sa-ti dai seama de importanta acestui spectacol…
    Multam frumos nasule pentru curajul si increderea acre mi-ai insuflat.
    Florin Cerbanic


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: